Depresivii anonimi

Alcoolici anonimi sau depresivii anonimi, who cares...Fiecare moare singur era un titlu de roman. As scrie altul. Fiecare traieste singur. Fiecare depresiv traieste singur. Pentru el, lumea este o provocare atat de puternica, incat cu greu poate face fata solicitarilor. Care sunt tot felul de conformisme, de stereotipuri cretine, dar sunt, in esenta, modus vivendi al acestei specii, atat de minunate si totusi atat de tulburatoare prin diversitatea ei la un singur nivel.
Sa ai depresie inseamna sa simti ca a trai este cel mai greu lucru de pe lume. Cum ar putea vreodata sa inteleaga asta un manelist? Un cocalar, o pitipoanca sau am putea lua la rand toate noile stereotipii de limbaj nascute in adaptarea acestui organism social care se confrunta la randul lui cu depresia? Conceptul de psihologie a maselor mi se pare o gluma. Cel mult putem argumenta statistic niste lucruri. Dar in esenta vorbim de individualitati atat de rafinat diferite, incat nu exista alt numitor comun de taria acestei provocari care este viata si a modului in care ii face fata fiecare dintre noi.
Depresia va fi flagelul viitorului. Vom invinge cancerul, vom invinge toate bolile organice, dar nu vom putea invinge depresia. Daca lumea va merge in directia in care merge azi, daca globalizarea va inlocui si ucide diversitatea, daca mecanicismul si proiectia spre profit vor exceda, depresia va scoate capul ca un sarpe si va musca, aceasta fiind muzica ei preferata.
Nu exista nimic daca nu exista un sistem de referinta. In afara sistemelor de referinta exista doar haos. Toata logica noastra dispune de nenumarate sisteme de referinta. In afara lor, un infinit de posibilitati. Necuprinsul. Neintelesul. Nestiutul. Dumnezeu.
Da, Dumnezeu este sistemul de referinta la care ne raportam atunci cand esueaza toate celelalte si cand raspunsurile pe care le primim au grad de calificare ca nesatisfacator.
Durerea de a fi viu e o responsabilizare fata de tine insuti. Doar un depresiv autentic poate intelege asta. Pentru ca el e concentrat exclusiv asupra temelor lui de casa, pe cand majoritatea se concentreaza pe supunerea la conformism. Sunt extreme ale existentei. Exista si oameni echilibrati, oameni care gasesc echilibristica dintre ele, dar am convingerea ca si ei experimenteaza periodic episoade din celelalte tabere.
Si cand te gandesti ca de fapt e vorba probabil de simple legaturi intre elemente chimice... De exercitii mai mult sau mai putin reusite ale acestui fenomen pe care il numim viata si care e o suma de reactii chimice...Cam cat de mic incepi sa te simti, sa fii?
Eu cred ca depresia este in primul rand o predispozitie genetica. Sigur ca etiologia tine si de mediu. Sigur ca daca luam in condiderare ca factor si norocul, nu mai conteaza nimic. Daca ai norocul sa te nasti intr-o familie echilibrata, daca esti inconjurat cu dragoste, daca banii si lupta pentru existenta de zi cu zi nu reprezinta o problema, daca singurele provocari cotidiene le reprezinta alegerea urmatoarei destinatii de vacanta sau a modelului de masina care ti-ar conveni cel mai mult, e greu sa mai apara simptomele depresiei. Insa apar atunci cand in plan personal se intampla urmatorul fenomen: nimic n-a fost asa cum am nadajduit. Cand fiecare zi vine spre tine cu o singura realitate coplesitoare si anume ca nimic nu e asa cum ai sperat, atunci ai depresie. Cand planul real se intersecteaza dureros cu planul proiectiilor tale si nu mai poti face fata, atunci ai depresie. Daca pe parcursul educatiei, formarii tale, ai nesansa si lipsa de inspiratie a ta sau a celor care te influenteaza si te ghideaza sa te indrepti spre idealism, ai cam pus-o, atunci cand in genele tale sta adormit demonul asta numit depresie.
Pentru depresiv singura realitate care conteaza este asta. Ca nimic nu e asa cum a sperat. Nici macar el. De aici disperarea lui de a face totul pentru a fi placut, iubit, acceptat. De aici puseurile in care isi potenteaza toate energiile pentru un singur scop: acceptarea, dragostea celorlalti. Pentru ca vrea, instinctual, sa se salveze macar pe el. Ideologic pare un simptom egoist, dar in esenta suntem creaturi biologice, supuse unor mecanisme atat de subtile si totusi infinit mai limitate fata de puterea imaginatiei noastre.
Imaginatia. Asta este calitatea cea mai puternica si in acelasi timp vulnerabilitatea noastra cea mai mare.
De unde ia nastere imaginatia?
Din gol.
Din dorinta de a umple un gol, pe care suntem proiectati biologic sa il resimtim.
Probabil nu am coerenta necesara sa exprim asta, dar daca as avea-o, as sustine ca toti popii, cu toate bisericile lor, sunt o gluma in incercarea de a demonstra existenta lui Dumnezeu, pe langa aceasta logica simpla.