Am angoasa nuntilor. Imi trezeste o neliniste organica doar ideea de nunta la romani. In sezonul lor, sfarsitul de saptamana incepe marcat de claxoane idioate ale unor coloane grotesti de masini tarand dupa ele panglici, cu papusi hidoase imbracate in mireasa si lipite cu leucoplast pe capota. Ceva ingrozitor. Mi se intampla frecvent ca sambata dimineata, in timp ce ma intorc de la piata, sa dau la semafor peste cate o tanara imbracata in trening, cu slapi in picioare, dar cu voal de mireasa fixat peste o freza parca facuta din sarmale si data din belsug cu fixativ, de preferinta foarte, foarte sclipicios. Atunci primul meu impuls e sa ma uit unde e camera ascunsa, dupa care imi amintesc - a cata oara?- ca traiesc in Romania, unde faptul acesta nu iese din tiparul normal. In timp am inceput sa ma imunizez la aceste scene. Dar ieri am vazut o pereche de miri, imbracati corespunzator, care facea poze pentru albumul pe care probabil il vor baga sub nas tuturor, cu scopul precis de a-i forta sa le ofere omagii nesfarsite si urari calduroase de belsug, fertilitate si fericire nemasurata, incepand cu aceasta mare zi a vietii lor. Care zi, de fapt? Nu-mi pot imagina ce o poate determina pe o femeie sa stea cu parul naclait de fixativ, prins in sute de agrafe, probabil dormind iepureste 2 nopti, ca sa nu striveasca vreo bucla, ce o poate determina sa faca toate astea, sa se imbrace iar peste doua zile in rochia de mireasa, pentru poze in care sa mimeze ca e in ziua cu pricina??
Vinovat e tot facutul, sfant doar nunta, inceputul...
Nu mai exista sfant. Nu mai exista nunta. Exista numai vinovat. Numai facut. Bleah.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu