Am simtit nevoia sa ma rog si n-am stiut cum. Si atunci mi-am amintit asta: "Iartă-mă şi ajută-mă şi spală-mi ochiul şi întoarce-mă cu faţa spre invizibilul răsărit din lucruri. Iartă-mă şi ajută-mă şi spală-mi inima şi toarnă-mi aburul sufletului, printre degetele tale. Iartă-mă şi ajută-mă şi ridică de pe mine trupul cel nou care-mi apasă şi-mi striveşte trupul cel vechi. Iartă-mă şi ajută-mă şi ridică de pe mine îngerul negru care mi-a îndurerat caracterul." Nichita Stanescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu